Mama Nadejda, doamna Speranţei

Prin decret prezidenţial, Nadejda Hangan din Susleni, raionul Orhei, mamă a zece copii, a fost distinsă cu Ordinul „Gloria Muncii”. În ultimele două decenii, din câte ştim, Nadejda Hangan este prima mamă din regiunea Orhei decorată cu o distincţie guvernamentală pentru că a crescut şi educat mai mulţi copii.

„Am înaintat către preşedintele republicii mai multe demersuri, pentru că a creşte şi educa atâţea copii şi toţi cetăţeni destoinici în aceste timpuri grele este o faptă deosebită, spune primarul satului, Ilie Bolduratu. Acum ne bucurăm că opinia noastră a fost luată în considerare".

Căsnicia nu-i o loterie

La poartă ne-a întâlnit o femeie mică de statură, energică, prietenoasă, care ne-a spus că soţul repede trebuie să se întoarcă de la câmp şi ne-a invitat ospitalier să intrăm într-o casă modestă, dar bine îngrijită, unde era cald şi o curăţenie impecabilă.

Dna Nadejda nu se plânge de viaţă, remarcând că fiecare îşi duce crucea cum poate şi că omul trebuie să creadă în puterea lui Dumnezeu. Vorbele ei mi-au amintit de satul de baştină al mamei mele, Chiştelniţa, unde femeile niciodată nu se tânguiau de viaţă în faţa unui necunoscut, dar şi de renumitul vers eminescian, care ne caracterizează ca popor: "De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi/ Bucuroşi le-am duce toate, de e pace, de-i război..."

„Am un nume slav, care înseamnă "speranţă". Toată viaţa am trăit cu speranţa în mai bine”, ne spune cu mândrie stăpâna casei. Este de loc din Susleni. Zice că nicăieri nu se simte mai bine ca aici. După Şcoala de Cooperaţie din Soroca s-a angajat vânzătoare la magazinul din sat, unde a lucrat 30 de ani. Soţul e din satul vecin, Vâşcăuţi. L-a îndrăgit, pentru că era flăcău harnic şi cumsecade or, căsnicia nu-i o loterie, ci îţi alegi destinul. Un timp au trăit la Vâşcăuţi, dar când mama ei a prins a se simţi rău, au trecut cu traiul la Susleni. Casa nouă şi-au construit-o ceva mai târziu, pe locul celei vechi. „Am pornit gospodăria cu buzunarele aproape goale, copii mulţi, probleme destule, dar cu bună înţelegere”, povesteşte femeia.

Familia a fost pusă la grea încercare prin 1978 - Mihai, stăpânul casei, s-a îmbolnăvit de leucemie, oboală considerată practic incurabilă. Atunci lucra tractorist, pulveriza prin livezi cu nemiluita DDT, mai numit şi dust, dar şi alte chimicale toxice, care au nenorocit multă lume în Moldova. „Unii doctori ne-au dat de înţeles că sunt neputincioşi în faţa bolii. Dar un medic-evreu de la Orhei mi-a spus că există şanse. A adus medici de la spitalul republican, i-au curăţit sângele cu nişte perfuzii şi mi l-au pus pe picioare. M-a ajutat atunci mama, care era în viaţă, dar şi tata-socru. Nu ştiu cum aş fi scos-o la capăt de una singură, cu copil mic şi lucrul la magazin, de la oră la oră. Acum, precum vedeţi, slavă Domnului, soţul se simte bine, spune dna Nadejda.

Copiii - bucurii netrecătoare

Nu s-a gândit vreodată că va avea atâţea copii. Dar şi mama ei, şi rudele soţului au fost din familii numeroase, din oameni cumsecade.

„De fiecare copil ne-am bucurat foarte mult. Coceam pâine de două ori pe săptămână, aveam mult de spălat, făcusem din noapte zi, dar nu am avut timp pentru disperare. Şcoala ne-a fost cel dintâi sprijin”, povesteşte dna Nadejda.

Dar viaţa este compusă nu numai din bucurii. Elena, al patrulea copil, la vârsta de 22 de ani, fiind deja studentă la facultatea de filologie la univestitate, s-a îmbolnăvit grav şi, în pofida străduinţelor medicilor, nu a putut fi salvată. Într-o odae mama mai păstrează toate cărţile fiicei, care foarte mult vroia să se facă profesoară la liceul din satul natal.

Părinţii i-au deprins pe copii cu munca de mici, considerând că munca te salvează de toate viciile. Oleg, cel mai mare fiu, trăieşte la Vâşcăuţi, în casa bunicilor de pe tată, fiindcă aşa a dorit. Este apicultor, are peste o sută de stupi. Maria, al doilea copil este şefa oficiului poştal din Vâşcăuţi, acolo s-a măritat. Parascovia e croitoreasă, lucrează în Susleni. Sofronie se află la muncă în Cehia, iar familia lui a rămas în sat. Ion, care trăieşte tot la Susleni, se ocupă şi el cu apicultura. Ecaterina, care poartă numele bunicii de pe mamă, locuieşte la Chişinău. Silvia de asemenea lucrează şefă de grădiniţă la Chişinău. Grigore şi Tatiana sunt tot în sat, fiecare are gospodăria sa, dar oricând sunt aşteptaţi şi bineveniţi în casa părintească

Copiii, în opinia soţilor Hangan, sunt unicele bucurii pământeşti netrecătoare, pentru care face să trăieşti pe lumea asta.

Ion Cernei

www.cuvintul.md/article/2926/