Astazi maestrul Iurie Sadovnic-Orheianul implineste 50 de ani. Cantecele lui vin sa ne demonstreze ca nasc si la Moldova oameni si, oricat de rosu si siberian ar fi un regim, el nu poate sa franga fiinta noastra nationala. Atat doar ca e nevoie de curaj, rabdare si, foarte important, e nevoie de carte. Iurie Sadovnic nu si-a facut cariera cu cantece sociale, ca mai apoi sa-si cheltuie banii intr-o vila luxoasa de la Valea Morilor. Nu si-a impartit mintea in patratele ca sa faca afaceri. Canta ceea ce simte sufletul lui de artist. Ii multumim pentru ca stie sa ne atinga coardele sentimentale si, poate, intr-o buna zi, vom canta impreuna cantecul libertatii. La multi ani, maestre!
- Sunteti poate uniciul interpret care a avut cele mai multe concerte in Transnistria. Ati cantat la Cocieri, Dubasari, la intreprinderi, la fabricile de confectii...
- Da, am fost. Sa va spun sincer, timp de zece ani, spre fericirea si nefericirea mea, am fost conducator de formatie. A fi conducator e o mare pedeapsa. Nu poti niciodata sa-i impaci pe toti oamenii. In acei ani 80-90, special plecam in Transnistria cu spectacole, pentru ca stiam ca partea ceea de Nistru este mult mai "comunisticizata" decat partea astalalta.
- I-ati dat o nuanta acestui stil, i-ati conferit noblete, chiar daca nu admiteti acest lucru.
- Daca ma mai gandesc, poate ca pentru anii aceia in care a luat amploare, eu sunt primul. Si totusi, va spun, primul a fost acel necunoscut care l-a cantat pe Toma Alimos.
- S-o luam de la un capat. Cand ati inceput sa cantati?
- Am inceput sa cant din copilarie. Nu vreau acum sa par banal, am avut aceeasi soarta ca toti copiii de la tara: am pascut oile, gastele. Am inceput sa cant pe deal, cu fluierasul si mormaiam ceva pentru mine. Dar am inceput sa compun prin clasa a V-a, a VI-a. Iar in clasa a VII-a am facut prima formatie din sat. Prima chitara pentru formatie a fost facuta de mine. Chitara electrica! Chitara mea avea si becuri si cand cantam se aprindeau intr-o culoare verde. Prima data nu mi-a iesit griful de la chitara, pentru ca am folosit nuc verde si cand am intins corzile..., peste o saptamana, griful s-a intors. Mai apoi m-au ajutat niste mesteri si mi-am facut o chitara ca veneau oameni de la Orhei si Balti s-o vada. In anii ceia, 66-67, baiatul cu chitara era ceva nemaipomenit, era omul numarul unu din raion. Conducandu-ma de reviste si cu ajutorul tatei, mi-am facut chitara in intregime eu. Mi-am facut si adaptoarele pentru chitara.
- Ce ati facut mai departe?
- In 1968 eram in clasa a VIII-a sau a IX-a. Impreuna cu Anatol Josanu de la JAS Group, care este din Jora de Jos, ne placea foarte mult cantecele celea franceze, era o moda cu Julien Beco "Je sais pourqoi tu a pleure", "Natalie" si altele. Si am participat la un festival republican la Institutul Pedagogic "Alecu Russo" din Balti, rector era domnul Borsevici si am ocupat locul I pe Moldova. Acesta a fost primul meu succes mare. Doamne! Ce fudul am intrat eu in sat dupa asta! Tin minte ca directorul scolii, sa-i fie tarana usoara, Nicolae Stegaru, un om de o noblete extraordinara, a convocat un careu si m-au scos in fata careului. Si, parca-l vad si acum pe director: "Pasarica noastra, Iurie Sadovnic, ne-a slavit in toata republica!" Si mi-a daruit o carte in limba rusa, intitulata "Indiiskie scazki", care se mai pastreaza pe la Susleni in casa parintilor, care mi-a ramas mie. Din aceasta carte tin minte o singura fraza "Hladnii zad - smerti blizka".
- Aveti niste secrete, cum va pastrati vocea?
- Daca nu ai voce, poti sa o pastrezi mult si bine si tot degeaba. Dar, in principiu, un artist trebuie sa-si pastreze vocea.
- De la cine ati mostenit vocea?
- De la mama. Canta foarte frumos. Si era o femeie duioasa.
- Mai aveti frati, surori?
- Nu.
- Ce ati facut dupa scoala?
- Armata. Iar taica-meu era in comisia de examinare. Si, cand am intrat in camera ceea in care baietii intra doar in chilotei si sunt repartizati care si incotro, mi-a venit randul si mie. Dar eu vroiam undeva la muzica, sa cant intr-o fanfara etc... Eram facut bine, pentru ca ma ocupam cu sportul, am facut si box, fotbal, volei, sanius si alte frangeri de oase. Cei de la comisie l-au intrebat pe tata, in rusa, bineinteles, ca atunci la comisariat se vorbea in rusa: "Tvoi?" Tata a incuviintat. "Unde il trimitem". Dar eu de colo sar: "La muzica, la muzicanti. Eu cant la chitara. Tata stie!" La care tatal meu zice: "Nici un fel de muzica. La tancuri!" Si m-au trimis la tancuri. Sapte luni de zile mi-am facut serviciul la Nicolaev, in "Dikaia brigada", cum i se spunea. Din noi faceau niste zombie, capabili sa indeplineasca orice porunca fara cracnire. Apoi, in fiecare dimineata, fie iarna sau vara, imbracati doar in maiou si chiloti, cu cizmele in picioare, faceam 3-4 kilometri de alergare in fiecare dimineata. Urmau 12 kilometri de alergare cu masca antigaz. Dupa asta, trebuia sa conducem 36 de tone de metal.
- Si nu va pierit intre timp pofta de muzica?
- Nu. Atunci era la moda grupul Noroc. Tin minte s-a facut o preselectie pentru solisti in grupul Noroc. Din 70 de concurenti am fost ales doar eu si o fetita. Era prin anul 1970. Dupa ce am trecut preselectia, am venit acasa si i-am spus tatei. Pe atunci, Noroc se bucura de o popularitate extraordinara. Nici nu va inchipuiti ce insemna sa fii admis sa canti cu ei. Alexandru Cazacu era idol pentru o multime de tineri, prin felul lui de a canta, de a tine chitara. Si pana acum Alexandru a ramas idolul meu. Si, pentru a merge mai departe cu Noroc, trebuia sa scap cumva de armata. Dar, era la noi in sat o lege nescrisa, care a ramas si pana azi in Susleni - baiatul care nu facea armata era considerat bolnav. Nici sanse sa se insoare, sa fie iubit de fete nu avea. Tata mi-a spus ca pune el un cuvant pentru mine sa scap de armata, dar m-a intrebat cum o sa ma descurc eu cu onoarea mea de baiat, sanatos.
- Si, ce ati ales?
- M-am dus la Mihai Dolgan si i-am spus ca nu pot scapa de armata. Deja cand eram in armata mi-au scris si mi-au spus ca a fost desfiintat Norocul. Si, m-am intalnit cu Goga in armata, batea tobele. I-au trimis pe toti la armata. Alexandru canta la chitara in Kiev, iar Goga - cu mine in Odesa.
- Va rugam sa va referiti mai mult asupra acestui capitol - Noroc. Cum credeti, aparitia Contemporanului a fost o continuitate a grupului interzis?
- Sa va raspund in felul urmator: oare poate accepta o metropola a Imperiului ca provincia sa-i arate cum se canta si sa-i invete ce inseamna sa fii inteligent si cult? Formatia Noroc era una de talie europeana. Stiti ce se intampla la Bratislava, Jitomir cand veneau baietii acestia sa le cante? Se aprindeau ziare, lumea chiar se dezbraca. Era prea strans capacul si lumea se saturase de cantece pseudo-patriotice. Rusii cantau "De ce plang chitarele". Iar eu, in armata ma bucuram de o foarte mare trecere. Cum ne-au luat pe vreo 300 de moldoveni si ne-au dus sa ne faca tanchisti, pentru ca asa cum suntem noi, tocmai buni de bagat in toate gaurile... pana la destinatie am cantat. In armata am cantat in orchestra diviziei. M-au salvat sotiile ofiterilor. Eu cantam bine si, sambata si duminica, ma rupeam de la tancuri pentru a le canta lor.
- Folk-ul romanesc are niste traditii foarte frumoase. Aveti o simpatie pentru vreunul dintre artistii din Romania?
- Eu la Susleni aveam un aparat de radio cu lampi si cu ajutorul lui stiam tot ce se face in lume. Ascultam si ce se canta la Bucuresti. E clar ca folk-ul romanesc mi-a fost scoala. Dar, ma bucur foarte mult ca am cunoscut un mare artist. Pe Mircea Florian l-am cunoscut la 14 ani dupa ce a plecat PHOENIX-ul din tara, dupa abdicarea lui Ceausescu. Atunci eu, impreuna cu formatia Legenda, am participat la Festivalul "Rock 91", organizat de Dorian Ciubuc. Cand am aflat ca voi canta pe aceeasi scena cu PHOENIX, nici nu-mi venea a crede. Dupa concert m-am apropiat de Covaci, timid, si i-am intins o caseta: "Sunt Iurie Sadovnic-Orheianul din Basarabia. Se poate sa va daruiesc o caseta?" Mare mi-a fost uimirea cand mi-a spus: "Mai baiete, noi te stim pe tine. In diaspora noastra se stie. Avem chiar si cantece de ale tale".
- Unde ati mai cantat in afara de Romania?
- Ca sa nu vorbim mult, va redau acum geografia concertelor mele. Un triunghi. Asa: Habarovsk, La Manche si Mongolia. Tot teritoriul acesta l-am trecut de 4-5 ori. In unele tari am fost de mai multe ori.
- In ce an ati cantat pentru prima data in Romania?
- Treceam pe langa sarma ghimpata de la Ungheni si ma uitam dincolo si ma gandeam: am fost in Franta, in Danemarca, in Polonia... cand o sa ajung sa ma duc si dupa sarma asta? Si cand colo, in 81, Gopo-Popescu, Dumnezeu sa-l ierte, face impreuna cu Doga si cu Vieru filmul "Maria-Mirabela". Eu am fost invitat la Ambasada URSS din Bucuresti, impreuna cu Nadia Cepraga sa cant cateva piese. Acolo am facut cunostinta cu Stela Popescu si cu Loredana Groza, era in clasa a VII-a. Asa a inceput totul.
- Cat de des mergeti la Susleni, cum este satul dumneavoastra acum si de ce foarte multi susleneni si-au vandut rinichii?
- Vara merg mai des acasa, pentru cateva saptamani. Parintii au decedat, in casa nu traieste nimeni. Mai am acolo niste rude, niste cumatri, vecini. Mai fac reparatie la casa. Cat despre rinichi, dar de ce isi vand rinichii si oamenii din alte localitati? De ce se ucid?
- S-a schimbat mult satul dumneavoastra?
- S-a schimbat si spre bine, s-a schimbat si spre rau. Libertatea taranilor e o schimbare inspre bine. In Susleni, cand se intalnesc oamenii dimineata pe strada, cei care au cote ii intreaba pe cei care au dat cotele in asociatii: "Tu stii unde te duci?" Acela raspunde: "Nu stiu". Dar acela care are cota ii spune: "Dar eu stiu unde ma duc".
- Dar de ce nu ati candidat si dumneavoastra pe lista deputatilor, ca sa le reprezentati drepturile oamenilor?
- Eu nu pot sa fiu deputat. Au fost delegatii intregi la taica-meu cand s-a format primul Parlament. Ei il rugau sa ma convinga sa fiu deputat din partea lor in Parlament. M-am gandit numai la o situatie: eu, om de creatie, imi iau undita si ma duc la Susleni, in padure, la iaz la Sacuras si, cand colo, apar vreo patru-cinci oameni cu motocicletele sa-mi spuna ca n-au carbune, n-au lemne, nu au una-alta, eu ce sa fac? Sa aleg intre Alecsandri, Eminescu, Lope de Vega, Garcia Lorca si carbune?
- Cum ar trebui sa se comporte artistii in campaniile electorale?
- Dragii mei, uitati-va la artisti ca la oameni simpli. Artistul e si el un cetatean. El are dreptul sa aleaga sau nu, sa simpatizeze sau nu.
- Credeti ca merge cu cineva in alegeri doar pentru ca simpatizeaza persoana in cauza, sau pentru ca li se plateste onorarii?
- Bineinteles ca are nevoie de bani. Trebuie sa mai lansezi un disc, sa mai scrii o carte. Aproape ca nu se mai organizeaza concerte, nu mai ai nici bani sa inregistrezi piesele. Eu, de exemplu, am fost invitat sa cant in campania electorala pentru Snegur. La recentele alegeri nu am cantat pentru nimeni, deoarece partidul pe care l-am simpatizat n-a avut bani sa intre in campania electorala. Toata lumea stie ca, pentru a participa la campania electorala e nevoie de multi bani pentru publicitate. Eu cant pentru oamenii care ma ajuta in procesul de creatie. Bineinteles ca nu ma mai duc cu Diavolul. Mi-a propus, dar nu ma duc, mai am si eu niste principii. Dar celor pe care ma duc sa-i sustin in campaniile electorale le pun conditia sa ma ajute sa scriu o piesa, sau sa scot un CD, sa-mi cumpar un instrument. Iar un instrument bun costa 1800 - 2000 de dolari.
- Cum a aparut piesa "Draga Otee", care va adus un succes atat de mare?
- Istoria e cam asa. A aparut in 1979. I-am cantat-o Anastasiei Lazariuc in cabina de machiaj, la un concert si ea a exclamat: "Asta e piesa mea!" Anastasia a cantat foarte bine aceasta piesa si un grup din Finlanda a filmat videoclipul acestei piese si a melodiei "Fata painii". Videoclipul se transmite si acum in Scandinavia, dar banii vin la Moscova si eu nu primesc nici o ceapa degerata. Apoi am inceput sa cant si eu aceasta piesa. Pe urma, Legenda, ca si multe alte formatii, s-a destramat. Dupa asta m-a sunat Roman de la Zdop si Zdup si mi-a cerut permisiunea sa ia si ei aceasta piesa. Au luat-o si au facut-o intr-un mod destul de interesant, cred eu, intr-un stil oarecum balcanic.
- Cine va inspirat pe dumneavoastra?
- Am si eu unele tangente. Am preluat si cate ceva de la Tudor Gheorghe, si de la Vasotki. Tin minte, cand eram in sat, faceam orice ca sa am voce ca Vasotki. Mai nu mancam coji de nuci. Am si eu un coleg la Iasi, Florin Balanescu, si are o colectie intreaga de discuri de ale lui Vasotki. Dar nu intelege o boaba ruseste.
- Ce parere aveti despre muzica de astazi?
- E atat de multa muzica proasta, ca cea buna se ineaca in ea.
- Se mai face muzica buna astazi?
- Se face.
- Si cine o face?
- Liviu Stirbu, Valentin Danga.
- Dar acestia fac parte din generatia dumneavoastra. Dar ma refer la cei care au aparut mai recent.
- Pai acestia care fac aranjamente pentru Natalita Barbu sunt baieti tineri, dar fac niste aranjamente extraordinare. Dar, mai e ceva. Si la ziar, si la radio, totul depinde de redactor. Taranul ingana ceea ce aude la radio si crede ca e bun ceea ce se difuzeaza. El are incredere in gusturile redactorului. Sita intre popor si arta adevarata este redactorul. Ce-i dai omului prin sita asta, aceea ajunge.
- Ca sa supravietuiti, v-ati apuca de business?
- Eu stiu un lucru - daca azi ma apuc de business, peste trei zile o sa mor impuscat.
- De ce?
- Fiindca la oamenii de arta e haos in cap. Haosul are ce face cu muzica si melodia. Iar la oamenii de afaceri, mintea e in patratele. Nu pot eu sa-mi transfer ceea ce mi-a facut Dumnezeu, haosul asta, in patratele. Am sa cant atat cat o sa pot.
- Aveti o colectie de palarii acasa?
- Nu, pentru ca obisnuiam sa arunc palaria in sala dupa ce terminam de cantat. Si palaria nu mi se aducea inapoi. Atunci, cand am vazut ca am ramas doar cu doua palarii, mi-am schimbat obiceiul si, in loc sa arunc palaria in sala, o arunc in scena, peste umar.
- Care este mesajul dumneavoastra pentru cititorii ziarului FLUX?
- Eu, cand mergeam cu autobuzul sau cu trenul la spectacole, ma uitam ce fac taranii din Polonia, Ungaria, Germania, sambata sau de sarbatori. Ei citesc ziare, joaca sah, discuta despre politica si treburile tarii in cafenele. La noi, cu parere de rau, cand ma duc prin nordul Moldovei.... La sfarsit, vreau sa spun un lucru. Moldovenii nostri, cu parere de rau, de sarbatori, fie la sud, fie la nord, se aduna cu tigarile in gura, cu o caldare de vin pe prispa. Asta e cartea noastra nationala, deocamdata. Las sa stie lumea noastra, cu cat mai mult va citi, cu atat mai bine va trai!
"Transnistria, lacrima mea..."
- Sunteti nascut intr-o zi cu Nostradamus. Aveti abilitati de prezicator?
- Ei, parca vad ce titlu o sa dati voi in ziar: "A aparut un nou Nostradamus!" Nu am eu astfel de abilitati. Ceea ce vreau eu insa sa va spun e ca un artist cunoaste mult mai bine decat orice deputat viata de la sat. Cunoastem orice cararusa. Noi, artistii, stim situatia din Transnistria, de la Nord, din Sus. Pe mine ma mira atitudinea parlamentului de atunci fata de Transnistria. Eu am niste cunoscuti in Parlament si i-am intrebat cum vor solutiona aceasta problema, ce ne facem noi cu femeile de pe linia de tren de la Tiraspol si ei mi-au zis sa nu-mi bat capul, ca se vor linisti. Zadarnic am incercat sa le lamuresc ca acolo sunt ofiteri, ramasi inca de la Suvorov si ei nu pot sa accepte alfabetul latin in trei zile cum nu pot sa accept eu chineza in trei zile. Eu miroseam acest conflict inca din timp. Si, cand mergeam in stanga Nistrului la rudele de la Jura, Mihalauca, lumea ma intreba: "Iurie, mai baieti, ce faceti voi acolo la Chisinau?" Pentru ca noi, cei din capitala, cand mergem in sat, reprezentam Chisinaul. Si oamenii ne cer noua socoteala. Cat despre prezicere, cu noua luni inainte de inceperea conflictului eu am scris cantecul "Transnistrie, lacrima mea". Dar nu era o prezicere, ci o durere ca nu se rezolva o problema, o durere ca iar va trebui sa cedam o bucata de pamant. Si am cedat de la Bug, fire-ar al naibii, pana acuma! Si cand aud pe cineva din Romania zicand: Dati odata Transnistria ceea si hai sa ne unim! Stati un pic, cum te unesti, ce mai ramane din Basarabia asta daca mai cedam Transnistria?
"Legenda a fost visul meu de o viata"
- Cand a aparut Legenda?
- Oficial a aparut in 1983, la Filarmonica din Chisinau. Eu aveam material pregatit pentru Legenda cu 4-5 ani inainte de a aparea. A fost visul meu de-o viata. Mai intai am facut formatia din scoala mea, din Susleni, pe care am intitulat-o Haiducii. Mai apoi am invatat la Institutul de Arte, la Facultatea regie, unde impreuna cu Veaceslav Butucel si Petrica Malai, un foarte bun saxofonist, care e acum in Germania, am format un ansamblu, pe care l-am intitulat tot Haiducii. Treptele spre Legenda au fost formatia Haiducii din Susleni si Haiducii de la Institutul de Arte. In '83, formatia Legenda avea opt membri. Vocea era Anatol Dumitras, pe care l-am adus din Larga. Tin minte ca am intrat in sat, iar el alerga prin mijlocul drumului, descult, cu camasa descheiata si, cand m-a vazut a exclamat: "Vaaaaaaaaleu! Sadovnic!!!"
Nascut in Cotul Jurei, pe data de 14 decembrie, 1951, intr-o zi cu Nostradamus, Iurie Sadovnic afirma ca de bastina este de fapt din satul Susleni, acolo unde a copilarit si s-a facut flacau. Este casatorit, are si el doi feciori si afirma ca mai mare chin decat sa fii copil de vedeta nu exista. Copiii lui nu sunt cantareti si Iurie Sadovnic spera ca nici n-o sa fie vreodata.
"Eu nu sunt intemeietorul stilului folk!"
- Sunteti initiatorul stilului folk-rock din Moldova. In partea aceasta de lume nu a mai cantat nimeni pana la dumneavoastra acest stil de muzica. Ne spuneti cum a inceput povestea?
- Prin anii '86-'87, un artist de la mine din formatie s-a ridicat in picioare, enervat, si de fata cu toti colegii mei a strigat: "Eu sunt intemeietorul muzicii folk!". La care eu i-am raspuns ca intemeietorul muzicii folk este acel cobzar care, din secolul XIV-XVI, fara de autobuz, fara diurne, umbla pe jos si canta balade. Acela este primul folkist. Si daca vrea el sa fie primul, nu are decat, pentru ca eu nu cred ca sunt intemeietorul acestui gen muzical.
"Am respins ceea ce era prea mult si prost"
- Ati crescut intr-o perioada cand comunismul era mai aprig ca oricand. Si totusi, piesele dumneavoastra sunt patriotice. Nu ati cantat niciodata despre eroii comsomolisti, comunisti?
- Erau de ajuns si de ramas astfel de cantece. Acum eu nu vreau s-o fac pe eroul, dar erau prea vehiculate astfel de cantece la radio, TV. Si oricine se satura de ce-i prea mult. Eu vroiam sa cant ceva deosebit. E normal pentru fiecare om sa vrea altceva. Intuitiv am respins ceea ce era prea mult si prost. Mama mea a fost profesoara de clasele primare. Tatal meu a fost viceprimar. In podul casei noastre erau foarte multe carti bune. Eu l-am citit pe timpurile celea pe Eminescu, Sadoveanu.
"Nici Bach nu are perspective la Piata Centrala!"
- Are folk-ul din Basarabia perspective? Poate sa se afirme?
- Cred ca are. In afara de artistii consacrati, Nicoleta Tudoroi. Dar am aflat ca a renuntat si a plecat la Cluj. Cica a renuntat pentru ca aici nu mai sunt perspective. Dar ma rog, la noi, la Piata Centrala, nu are perspective nici Bach, nici Bethoven. Are perspectiva "Ia podojdu tvoiu mati". Eu vreau s-o laud indeosebi pe Maria Mocanu. Este exceptionala. Va spun eu, am ascultat foarte multa muzica, dar Maria Mocanu e de talie mondiala! Chiar daca Stefan Hrusca e prietenul meu, Maria il intrece la acest capitol. Ea e mult mai autentica si mai arhaica decat Hrusca. El a busness-izat, daca se poate spune asa, folclorul, dar l-a cantat bine.
O cafea de Liliana Popusoi
A participat intreaga echipa FLUX
14.12.2001
A participat intreaga echipa FLUX
14.12.2001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu