marți, 1 martie 2011

Bătrâna “îndrăgostită” de motoare

Bătrâna “îndrăgostită” de motoare

O bătrână de 74 de ani din satul Susleni, raionul Orhei a deschis chiar în curtea casei sale un atelier de reparaţie a motoarelor electrice. Valentina Dănilă este unica femeie din raion şi, probabil, din republică care la vârsta de pensionare prestează astfel de servicii.

În satul Susleni pe Valentina Dănilă o poţi găsi cât ai zice peşte. Toţi locuitorii – de la mic la mare – ştiu exact unde se află atelierul mătuşei Dănilă. Deşi locuieşte în capătul satului, unde nici un mijloc de transport nu ajunge, clienţii nu renunţă la serviciile Valentinei Dănilă. Atelierul femeii este situat chiar în ograda pensionarei, într-un serai de 3-4 metri pătraţi. Mătuşa Valentina este de statură mică, dar e zveltă şi plină de energie, aşa că nici nu-i dai 74 de ani. Masa de lucru este arhiplină cu „mosorele” din fier care sunt depănate cu sârmă subţire din cupru.

„Iată acesta este un motor de la maşina de spălat. Spre seară trebuie să vină clientul să-l ia tocmai din satul vecin. Munca de meşter de motoare electrice este prost plătită, de aceea tinerii, în special domnişoarele, nu prea doresc să o practice. În raionul Orhei eu sunt unica femeie care îşi câştigă existenţa din reparaţia motoarelor”, oftează bătrâna în timp ce-şi potrivea pe braţe motorul.

S-a îndrăgostit de motoare

Chiar dacă este o meserie mai mult bărbătească, Valentina Dănilă nu se simte frustrată de ceea ce face. În 1958, când a absolvit Colegiul tehnic, ea s-a angajat la staţia de maşini şi tractoare din satul Susleni. De profesie pensionara este agronom, dar şi-a dedicat viaţa motoarelor electrice pentru că a fost fermecată de acestea.

„Mi s-a părut extrem de interesant să dai viaţă unor motoare „moarte”, de aceea am decis să-mi dedic viaţa acestei meserii. Repar numai motoare electrice, nu şi cele de autovehicule. De ce? Pentru că sunt prea grele”, explică femeia.

Când a ieşit la pensie Valentina Dănilă nu a mai putut supravieţui din pensia mizeră, de aceea a decis să-şi deschidă un atelier pentru reparaţia motoarelor electrice. Mătuşa Valentina spune că nu este vreun motor pe care să nu-l poată repara. Valentina Dănilă repară motoare de la maşini de spălat, de electrocasnice, mori electrice, pompe electrice etc. Chiar dacă piaţa este inundată cu aparate electrice de import, mătuşa le găseşte ac de cojoc şi acestora. Ea spune că toate motoarele sunt compuse dintr-un „mosorel” din fier depănat cu sârmă de cupru. Cantitatea de sârmă depinde de capacitatea obiectului. Astfel că dacă un motor are 5 W, atunci femeia este nevoită să depene tocmai 300 de cercuri de sârmă. De regulă, motoarele de la maşinile de spălat şi alte electrocasnice lucrează în mediu la 3-5 W. „Dacă te-ai pus pe depănat, atunci nu poţi lăsa lucrul că uiţi numărul cercurilor făcute şi motorul nu va mai funcţiona. Această meserie este foarte migăloasă. Deseori se încâlceşte sârma şi mă chinui câteva ore ca să o descâlcesc. Atunci o iau de la capăt cu numărătoarea. Uneori îmi ia o zi să repar un motoraş. Pe lună am în jur de 15 comenzi”, spune femeia.

Clienţi capricioşi

Preţurile la serviciile Valentinei Dănilă depind de cantitatea de sârmă pe care o foloseşte, plus un procent pentru serviciul prestat. Bătrâna cumpără sârma cu 200 de lei per kilogram. Astfel că pe lună ea investeşte în material feros circa 5.000 de lei. „Preţurile pentru reparaţia motoarelor sunt pipărate. Dar asta e… Lumea doreşte să fac totul pe degeaba, dar eu le spus de fiecare dacă că îmi este foame şi mie. Preţul unui motor variază între 150 şi 800 de lei. Totul depinde de capacitatea lui. Iată am câteva motoare reparate şi clienţii nu vor să vină după ele. Câştig numai atât ca să pot supravieţui, că am şi o pensie de 450 de lei, care nu-mi ajunge pentru trai. Mai mult motoarele mă hrănesc”, afirmă femeia.

Irina CODREAN

http://www.api.md/articles/3512/index.html

Iurie Sadovnic: Eu nu-mi impart mintea in patratele!

Eu nu-mi impart mintea in patratele!

Astazi maestrul Iurie Sadovnic-Orheianul implineste 50 de ani. Cantecele lui vin sa ne demonstreze ca nasc si la Moldova oameni si, oricat de rosu si siberian ar fi un regim, el nu poate sa franga fiinta noastra nationala. Atat doar ca e nevoie de curaj, rabdare si, foarte important, e nevoie de carte. Iurie Sadovnic nu si-a facut cariera cu cantece sociale, ca mai apoi sa-si cheltuie banii intr-o vila luxoasa de la Valea Morilor. Nu si-a impartit mintea in patratele ca sa faca afaceri. Canta ceea ce simte sufletul lui de artist. Ii multumim pentru ca stie sa ne atinga coardele sentimentale si, poate, intr-o buna zi, vom canta impreuna cantecul libertatii. La multi ani, maestre!

- Sunteti poate uniciul interpret care a avut cele mai multe concerte in Transnistria. Ati cantat la Cocieri, Dubasari, la intreprinderi, la fabricile de confectii...

- Da, am fost. Sa va spun sincer, timp de zece ani, spre fericirea si nefericirea mea, am fost conducator de formatie. A fi conducator e o mare pedeapsa. Nu poti niciodata sa-i impaci pe toti oamenii. In acei ani 80-90, special plecam in Transnistria cu spectacole, pentru ca stiam ca partea ceea de Nistru este mult mai "comunisticizata" decat partea astalalta.

- I-ati dat o nuanta acestui stil, i-ati conferit noblete, chiar daca nu admiteti acest lucru.

- Daca ma mai gandesc, poate ca pentru anii aceia in care a luat amploare, eu sunt primul. Si totusi, va spun, primul a fost acel necunoscut care l-a cantat pe Toma Alimos.

- S-o luam de la un capat. Cand ati inceput sa cantati?

- Am inceput sa cant din copilarie. Nu vreau acum sa par banal, am avut aceeasi soarta ca toti copiii de la tara: am pascut oile, gastele. Am inceput sa cant pe deal, cu fluierasul si mormaiam ceva pentru mine. Dar am inceput sa compun prin clasa a V-a, a VI-a. Iar in clasa a VII-a am facut prima formatie din sat. Prima chitara pentru formatie a fost facuta de mine. Chitara electrica! Chitara mea avea si becuri si cand cantam se aprindeau intr-o culoare verde. Prima data nu mi-a iesit griful de la chitara, pentru ca am folosit nuc verde si cand am intins corzile..., peste o saptamana, griful s-a intors. Mai apoi m-au ajutat niste mesteri si mi-am facut o chitara ca veneau oameni de la Orhei si Balti s-o vada. In anii ceia, 66-67, baiatul cu chitara era ceva nemaipomenit, era omul numarul unu din raion. Conducandu-ma de reviste si cu ajutorul tatei, mi-am facut chitara in intregime eu. Mi-am facut si adaptoarele pentru chitara.

- Ce ati facut mai departe?

- In 1968 eram in clasa a VIII-a sau a IX-a. Impreuna cu Anatol Josanu de la JAS Group, care este din Jora de Jos, ne placea foarte mult cantecele celea franceze, era o moda cu Julien Beco "Je sais pourqoi tu a pleure", "Natalie" si altele. Si am participat la un festival republican la Institutul Pedagogic "Alecu Russo" din Balti, rector era domnul Borsevici si am ocupat locul I pe Moldova. Acesta a fost primul meu succes mare. Doamne! Ce fudul am intrat eu in sat dupa asta! Tin minte ca directorul scolii, sa-i fie tarana usoara, Nicolae Stegaru, un om de o noblete extraordinara, a convocat un careu si m-au scos in fata careului. Si, parca-l vad si acum pe director: "Pasarica noastra, Iurie Sadovnic, ne-a slavit in toata republica!" Si mi-a daruit o carte in limba rusa, intitulata "Indiiskie scazki", care se mai pastreaza pe la Susleni in casa parintilor, care mi-a ramas mie. Din aceasta carte tin minte o singura fraza "Hladnii zad - smerti blizka".

- Aveti niste secrete, cum va pastrati vocea?

- Daca nu ai voce, poti sa o pastrezi mult si bine si tot degeaba. Dar, in principiu, un artist trebuie sa-si pastreze vocea.

- De la cine ati mostenit vocea?

- De la mama. Canta foarte frumos. Si era o femeie duioasa.

- Mai aveti frati, surori?

- Nu.

- Ce ati facut dupa scoala?

- Armata. Iar taica-meu era in comisia de examinare. Si, cand am intrat in camera ceea in care baietii intra doar in chilotei si sunt repartizati care si incotro, mi-a venit randul si mie. Dar eu vroiam undeva la muzica, sa cant intr-o fanfara etc... Eram facut bine, pentru ca ma ocupam cu sportul, am facut si box, fotbal, volei, sanius si alte frangeri de oase. Cei de la comisie l-au intrebat pe tata, in rusa, bineinteles, ca atunci la comisariat se vorbea in rusa: "Tvoi?" Tata a incuviintat. "Unde il trimitem". Dar eu de colo sar: "La muzica, la muzicanti. Eu cant la chitara. Tata stie!" La care tatal meu zice: "Nici un fel de muzica. La tancuri!" Si m-au trimis la tancuri. Sapte luni de zile mi-am facut serviciul la Nicolaev, in "Dikaia brigada", cum i se spunea. Din noi faceau niste zombie, capabili sa indeplineasca orice porunca fara cracnire. Apoi, in fiecare dimineata, fie iarna sau vara, imbracati doar in maiou si chiloti, cu cizmele in picioare, faceam 3-4 kilometri de alergare in fiecare dimineata. Urmau 12 kilometri de alergare cu masca antigaz. Dupa asta, trebuia sa conducem 36 de tone de metal.

- Si nu va pierit intre timp pofta de muzica?

- Nu. Atunci era la moda grupul Noroc. Tin minte s-a facut o preselectie pentru solisti in grupul Noroc. Din 70 de concurenti am fost ales doar eu si o fetita. Era prin anul 1970. Dupa ce am trecut preselectia, am venit acasa si i-am spus tatei. Pe atunci, Noroc se bucura de o popularitate extraordinara. Nici nu va inchipuiti ce insemna sa fii admis sa canti cu ei. Alexandru Cazacu era idol pentru o multime de tineri, prin felul lui de a canta, de a tine chitara. Si pana acum Alexandru a ramas idolul meu. Si, pentru a merge mai departe cu Noroc, trebuia sa scap cumva de armata. Dar, era la noi in sat o lege nescrisa, care a ramas si pana azi in Susleni - baiatul care nu facea armata era considerat bolnav. Nici sanse sa se insoare, sa fie iubit de fete nu avea. Tata mi-a spus ca pune el un cuvant pentru mine sa scap de armata, dar m-a intrebat cum o sa ma descurc eu cu onoarea mea de baiat, sanatos.

- Si, ce ati ales?

- M-am dus la Mihai Dolgan si i-am spus ca nu pot scapa de armata. Deja cand eram in armata mi-au scris si mi-au spus ca a fost desfiintat Norocul. Si, m-am intalnit cu Goga in armata, batea tobele. I-au trimis pe toti la armata. Alexandru canta la chitara in Kiev, iar Goga - cu mine in Odesa.

- Va rugam sa va referiti mai mult asupra acestui capitol - Noroc. Cum credeti, aparitia Contemporanului a fost o continuitate a grupului interzis?

- Sa va raspund in felul urmator: oare poate accepta o metropola a Imperiului ca provincia sa-i arate cum se canta si sa-i invete ce inseamna sa fii inteligent si cult? Formatia Noroc era una de talie europeana. Stiti ce se intampla la Bratislava, Jitomir cand veneau baietii acestia sa le cante? Se aprindeau ziare, lumea chiar se dezbraca. Era prea strans capacul si lumea se saturase de cantece pseudo-patriotice. Rusii cantau "De ce plang chitarele". Iar eu, in armata ma bucuram de o foarte mare trecere. Cum ne-au luat pe vreo 300 de moldoveni si ne-au dus sa ne faca tanchisti, pentru ca asa cum suntem noi, tocmai buni de bagat in toate gaurile... pana la destinatie am cantat. In armata am cantat in orchestra diviziei. M-au salvat sotiile ofiterilor. Eu cantam bine si, sambata si duminica, ma rupeam de la tancuri pentru a le canta lor.

- Folk-ul romanesc are niste traditii foarte frumoase. Aveti o simpatie pentru vreunul dintre artistii din Romania?

- Eu la Susleni aveam un aparat de radio cu lampi si cu ajutorul lui stiam tot ce se face in lume. Ascultam si ce se canta la Bucuresti. E clar ca folk-ul romanesc mi-a fost scoala. Dar, ma bucur foarte mult ca am cunoscut un mare artist. Pe Mircea Florian l-am cunoscut la 14 ani dupa ce a plecat PHOENIX-ul din tara, dupa abdicarea lui Ceausescu. Atunci eu, impreuna cu formatia Legenda, am participat la Festivalul "Rock 91", organizat de Dorian Ciubuc. Cand am aflat ca voi canta pe aceeasi scena cu PHOENIX, nici nu-mi venea a crede. Dupa concert m-am apropiat de Covaci, timid, si i-am intins o caseta: "Sunt Iurie Sadovnic-Orheianul din Basarabia. Se poate sa va daruiesc o caseta?" Mare mi-a fost uimirea cand mi-a spus: "Mai baiete, noi te stim pe tine. In diaspora noastra se stie. Avem chiar si cantece de ale tale".

- Unde ati mai cantat in afara de Romania?

- Ca sa nu vorbim mult, va redau acum geografia concertelor mele. Un triunghi. Asa: Habarovsk, La Manche si Mongolia. Tot teritoriul acesta l-am trecut de 4-5 ori. In unele tari am fost de mai multe ori.

- In ce an ati cantat pentru prima data in Romania?

- Treceam pe langa sarma ghimpata de la Ungheni si ma uitam dincolo si ma gandeam: am fost in Franta, in Danemarca, in Polonia... cand o sa ajung sa ma duc si dupa sarma asta? Si cand colo, in 81, Gopo-Popescu, Dumnezeu sa-l ierte, face impreuna cu Doga si cu Vieru filmul "Maria-Mirabela". Eu am fost invitat la Ambasada URSS din Bucuresti, impreuna cu Nadia Cepraga sa cant cateva piese. Acolo am facut cunostinta cu Stela Popescu si cu Loredana Groza, era in clasa a VII-a. Asa a inceput totul.

- Cat de des mergeti la Susleni, cum este satul dumneavoastra acum si de ce foarte multi susleneni si-au vandut rinichii?

- Vara merg mai des acasa, pentru cateva saptamani. Parintii au decedat, in casa nu traieste nimeni. Mai am acolo niste rude, niste cumatri, vecini. Mai fac reparatie la casa. Cat despre rinichi, dar de ce isi vand rinichii si oamenii din alte localitati? De ce se ucid?

- S-a schimbat mult satul dumneavoastra?

- S-a schimbat si spre bine, s-a schimbat si spre rau. Libertatea taranilor e o schimbare inspre bine. In Susleni, cand se intalnesc oamenii dimineata pe strada, cei care au cote ii intreaba pe cei care au dat cotele in asociatii: "Tu stii unde te duci?" Acela raspunde: "Nu stiu". Dar acela care are cota ii spune: "Dar eu stiu unde ma duc".

- Dar de ce nu ati candidat si dumneavoastra pe lista deputatilor, ca sa le reprezentati drepturile oamenilor?

- Eu nu pot sa fiu deputat. Au fost delegatii intregi la taica-meu cand s-a format primul Parlament. Ei il rugau sa ma convinga sa fiu deputat din partea lor in Parlament. M-am gandit numai la o situatie: eu, om de creatie, imi iau undita si ma duc la Susleni, in padure, la iaz la Sacuras si, cand colo, apar vreo patru-cinci oameni cu motocicletele sa-mi spuna ca n-au carbune, n-au lemne, nu au una-alta, eu ce sa fac? Sa aleg intre Alecsandri, Eminescu, Lope de Vega, Garcia Lorca si carbune?

- Cum ar trebui sa se comporte artistii in campaniile electorale?

- Dragii mei, uitati-va la artisti ca la oameni simpli. Artistul e si el un cetatean. El are dreptul sa aleaga sau nu, sa simpatizeze sau nu.

- Credeti ca merge cu cineva in alegeri doar pentru ca simpatizeaza persoana in cauza, sau pentru ca li se plateste onorarii?

- Bineinteles ca are nevoie de bani. Trebuie sa mai lansezi un disc, sa mai scrii o carte. Aproape ca nu se mai organizeaza concerte, nu mai ai nici bani sa inregistrezi piesele. Eu, de exemplu, am fost invitat sa cant in campania electorala pentru Snegur. La recentele alegeri nu am cantat pentru nimeni, deoarece partidul pe care l-am simpatizat n-a avut bani sa intre in campania electorala. Toata lumea stie ca, pentru a participa la campania electorala e nevoie de multi bani pentru publicitate. Eu cant pentru oamenii care ma ajuta in procesul de creatie. Bineinteles ca nu ma mai duc cu Diavolul. Mi-a propus, dar nu ma duc, mai am si eu niste principii. Dar celor pe care ma duc sa-i sustin in campaniile electorale le pun conditia sa ma ajute sa scriu o piesa, sau sa scot un CD, sa-mi cumpar un instrument. Iar un instrument bun costa 1800 - 2000 de dolari.

- Cum a aparut piesa "Draga Otee", care va adus un succes atat de mare?

- Istoria e cam asa. A aparut in 1979. I-am cantat-o Anastasiei Lazariuc in cabina de machiaj, la un concert si ea a exclamat: "Asta e piesa mea!" Anastasia a cantat foarte bine aceasta piesa si un grup din Finlanda a filmat videoclipul acestei piese si a melodiei "Fata painii". Videoclipul se transmite si acum in Scandinavia, dar banii vin la Moscova si eu nu primesc nici o ceapa degerata. Apoi am inceput sa cant si eu aceasta piesa. Pe urma, Legenda, ca si multe alte formatii, s-a destramat. Dupa asta m-a sunat Roman de la Zdop si Zdup si mi-a cerut permisiunea sa ia si ei aceasta piesa. Au luat-o si au facut-o intr-un mod destul de interesant, cred eu, intr-un stil oarecum balcanic.

- Cine va inspirat pe dumneavoastra?

- Am si eu unele tangente. Am preluat si cate ceva de la Tudor Gheorghe, si de la Vasotki. Tin minte, cand eram in sat, faceam orice ca sa am voce ca Vasotki. Mai nu mancam coji de nuci. Am si eu un coleg la Iasi, Florin Balanescu, si are o colectie intreaga de discuri de ale lui Vasotki. Dar nu intelege o boaba ruseste.

- Ce parere aveti despre muzica de astazi?

- E atat de multa muzica proasta, ca cea buna se ineaca in ea.

- Se mai face muzica buna astazi?

- Se face.

- Si cine o face?

- Liviu Stirbu, Valentin Danga.

- Dar acestia fac parte din generatia dumneavoastra. Dar ma refer la cei care au aparut mai recent.

- Pai acestia care fac aranjamente pentru Natalita Barbu sunt baieti tineri, dar fac niste aranjamente extraordinare. Dar, mai e ceva. Si la ziar, si la radio, totul depinde de redactor. Taranul ingana ceea ce aude la radio si crede ca e bun ceea ce se difuzeaza. El are incredere in gusturile redactorului. Sita intre popor si arta adevarata este redactorul. Ce-i dai omului prin sita asta, aceea ajunge.

- Ca sa supravietuiti, v-ati apuca de business?

- Eu stiu un lucru - daca azi ma apuc de business, peste trei zile o sa mor impuscat.

- De ce?

- Fiindca la oamenii de arta e haos in cap. Haosul are ce face cu muzica si melodia. Iar la oamenii de afaceri, mintea e in patratele. Nu pot eu sa-mi transfer ceea ce mi-a facut Dumnezeu, haosul asta, in patratele. Am sa cant atat cat o sa pot.

- Aveti o colectie de palarii acasa?

- Nu, pentru ca obisnuiam sa arunc palaria in sala dupa ce terminam de cantat. Si palaria nu mi se aducea inapoi. Atunci, cand am vazut ca am ramas doar cu doua palarii, mi-am schimbat obiceiul si, in loc sa arunc palaria in sala, o arunc in scena, peste umar.

- Care este mesajul dumneavoastra pentru cititorii ziarului FLUX?

- Eu, cand mergeam cu autobuzul sau cu trenul la spectacole, ma uitam ce fac taranii din Polonia, Ungaria, Germania, sambata sau de sarbatori. Ei citesc ziare, joaca sah, discuta despre politica si treburile tarii in cafenele. La noi, cu parere de rau, cand ma duc prin nordul Moldovei.... La sfarsit, vreau sa spun un lucru. Moldovenii nostri, cu parere de rau, de sarbatori, fie la sud, fie la nord, se aduna cu tigarile in gura, cu o caldare de vin pe prispa. Asta e cartea noastra nationala, deocamdata. Las sa stie lumea noastra, cu cat mai mult va citi, cu atat mai bine va trai!

"Transnistria, lacrima mea..."

- Sunteti nascut intr-o zi cu Nostradamus. Aveti abilitati de prezicator?

- Ei, parca vad ce titlu o sa dati voi in ziar: "A aparut un nou Nostradamus!" Nu am eu astfel de abilitati. Ceea ce vreau eu insa sa va spun e ca un artist cunoaste mult mai bine decat orice deputat viata de la sat. Cunoastem orice cararusa. Noi, artistii, stim situatia din Transnistria, de la Nord, din Sus. Pe mine ma mira atitudinea parlamentului de atunci fata de Transnistria. Eu am niste cunoscuti in Parlament si i-am intrebat cum vor solutiona aceasta problema, ce ne facem noi cu femeile de pe linia de tren de la Tiraspol si ei mi-au zis sa nu-mi bat capul, ca se vor linisti. Zadarnic am incercat sa le lamuresc ca acolo sunt ofiteri, ramasi inca de la Suvorov si ei nu pot sa accepte alfabetul latin in trei zile cum nu pot sa accept eu chineza in trei zile. Eu miroseam acest conflict inca din timp. Si, cand mergeam in stanga Nistrului la rudele de la Jura, Mihalauca, lumea ma intreba: "Iurie, mai baieti, ce faceti voi acolo la Chisinau?" Pentru ca noi, cei din capitala, cand mergem in sat, reprezentam Chisinaul. Si oamenii ne cer noua socoteala. Cat despre prezicere, cu noua luni inainte de inceperea conflictului eu am scris cantecul "Transnistrie, lacrima mea". Dar nu era o prezicere, ci o durere ca nu se rezolva o problema, o durere ca iar va trebui sa cedam o bucata de pamant. Si am cedat de la Bug, fire-ar al naibii, pana acuma! Si cand aud pe cineva din Romania zicand: Dati odata Transnistria ceea si hai sa ne unim! Stati un pic, cum te unesti, ce mai ramane din Basarabia asta daca mai cedam Transnistria?

"Legenda a fost visul meu de o viata"

- Cand a aparut Legenda?

- Oficial a aparut in 1983, la Filarmonica din Chisinau. Eu aveam material pregatit pentru Legenda cu 4-5 ani inainte de a aparea. A fost visul meu de-o viata. Mai intai am facut formatia din scoala mea, din Susleni, pe care am intitulat-o Haiducii. Mai apoi am invatat la Institutul de Arte, la Facultatea regie, unde impreuna cu Veaceslav Butucel si Petrica Malai, un foarte bun saxofonist, care e acum in Germania, am format un ansamblu, pe care l-am intitulat tot Haiducii. Treptele spre Legenda au fost formatia Haiducii din Susleni si Haiducii de la Institutul de Arte. In '83, formatia Legenda avea opt membri. Vocea era Anatol Dumitras, pe care l-am adus din Larga. Tin minte ca am intrat in sat, iar el alerga prin mijlocul drumului, descult, cu camasa descheiata si, cand m-a vazut a exclamat: "Vaaaaaaaaleu! Sadovnic!!!"

Nascut in Cotul Jurei, pe data de 14 decembrie, 1951, intr-o zi cu Nostradamus, Iurie Sadovnic afirma ca de bastina este de fapt din satul Susleni, acolo unde a copilarit si s-a facut flacau. Este casatorit, are si el doi feciori si afirma ca mai mare chin decat sa fii copil de vedeta nu exista. Copiii lui nu sunt cantareti si Iurie Sadovnic spera ca nici n-o sa fie vreodata.

"Eu nu sunt intemeietorul stilului folk!"

- Sunteti initiatorul stilului folk-rock din Moldova. In partea aceasta de lume nu a mai cantat nimeni pana la dumneavoastra acest stil de muzica. Ne spuneti cum a inceput povestea?

- Prin anii '86-'87, un artist de la mine din formatie s-a ridicat in picioare, enervat, si de fata cu toti colegii mei a strigat: "Eu sunt intemeietorul muzicii folk!". La care eu i-am raspuns ca intemeietorul muzicii folk este acel cobzar care, din secolul XIV-XVI, fara de autobuz, fara diurne, umbla pe jos si canta balade. Acela este primul folkist. Si daca vrea el sa fie primul, nu are decat, pentru ca eu nu cred ca sunt intemeietorul acestui gen muzical.

"Am respins ceea ce era prea mult si prost"

- Ati crescut intr-o perioada cand comunismul era mai aprig ca oricand. Si totusi, piesele dumneavoastra sunt patriotice. Nu ati cantat niciodata despre eroii comsomolisti, comunisti?

- Erau de ajuns si de ramas astfel de cantece. Acum eu nu vreau s-o fac pe eroul, dar erau prea vehiculate astfel de cantece la radio, TV. Si oricine se satura de ce-i prea mult. Eu vroiam sa cant ceva deosebit. E normal pentru fiecare om sa vrea altceva. Intuitiv am respins ceea ce era prea mult si prost. Mama mea a fost profesoara de clasele primare. Tatal meu a fost viceprimar. In podul casei noastre erau foarte multe carti bune. Eu l-am citit pe timpurile celea pe Eminescu, Sadoveanu.

"Nici Bach nu are perspective la Piata Centrala!"

- Are folk-ul din Basarabia perspective? Poate sa se afirme?

- Cred ca are. In afara de artistii consacrati, Nicoleta Tudoroi. Dar am aflat ca a renuntat si a plecat la Cluj. Cica a renuntat pentru ca aici nu mai sunt perspective. Dar ma rog, la noi, la Piata Centrala, nu are perspective nici Bach, nici Bethoven. Are perspectiva "Ia podojdu tvoiu mati". Eu vreau s-o laud indeosebi pe Maria Mocanu. Este exceptionala. Va spun eu, am ascultat foarte multa muzica, dar Maria Mocanu e de talie mondiala! Chiar daca Stefan Hrusca e prietenul meu, Maria il intrece la acest capitol. Ea e mult mai autentica si mai arhaica decat Hrusca. El a busness-izat, daca se poate spune asa, folclorul, dar l-a cantat bine.

O cafea de Liliana Popusoi

A participat intreaga echipa FLUX
14.12.2001


Religia, oficial în şcolile din Republica Moldova

Adriana Mihalcea

Cursul se va numi Religia şi va fi predat o oră pe săptămână de către profesori sau preoţi :

Elevii din Republica Moldova, de la clasa I până la a IX-a, vor studia, începând din această toamnă, materia opţională Religie. Într-o ţară în care mersul la biserică, rostirea rugăciunilor, botezul copiilor, înmormântarea celor care părăsesc această lume, dar şi simplul semn al crucii au fost interzise cu desăvârşire şi chiar pedepsite timp de zeci de ani, Religia este aşteptată cu încredere.

Deşi elevii vor frecventa aceste ore doar la cererea părinţilor, conducerile şcolilor cred că nu vor exista foarte multe cazuri în care adulţii să refuze accesul celor mici la Religie. "Se va preda pe baza unei cereri semnate de părinte şi de copil, dar părinţii din toată Republica Moldova au cerut ca această materie să fie predată, aşa că nu cred că vom avea probleme", spune Octavian Cojocaru, directorul Liceului "Vasile Lupu" din satul Susleni, raionul Orhei, Republica Moldova.

Practic, părinţii care vor dori ca micuţii lor să frecventeze cursul opţional de religie vor depune cereri în acest sens la şcoală. Clasele se vor forma în funcţie de numărul de cereri. Potrivit ministrului educaţiei din Republica Moldova, cursul se va numi Religia şi va fi predat o oră pe săptămână de către profesori sau preoţi licenţiaţi în teologie.

"Noi, după 1990, nu am avut un om care să predea, nu am avut ghiduri după care să ne orientăm şi nici nu au fost insistenţe foarte mari ale părinţilor", a spus Octavian Cojocaru.

Părinţii sunt încântaţi de introducerea Religiei în şcoli

Directorul-adjunct al Liceului "Vasile Lupu", Ciocoi Saveli, povesteşte că la biserica din sat s-a înfiinţat un cor de elevi care a şi câştigat premii la concursul republican. El spune că părinţii au fost încântaţi de decizia autorităţilor statului de a introduce disciplina Religie de la 1 septembrie. "Părinţii cred că acest lucru îi va mai disciplina pe elevi, nu vor mai umbla cu buricul gol, vor fi mai puţine furturi în sat, mai multă frică de Dumnezeu". Din experienţa sa de profesor, Ciocoi Saveli este de părere că cei mici vor şti măcar ce să facă atunci când intră într-o biserică, deoarece acum unii nu ştiu nici să-şi facă semnul crucii.

Programată prea târziu

Religia s-a predat totuşi şi în satul Susleni, dar nu la Liceul "Vasile Lupu", ci la gimnaziul din localitate, de la clasa a V-a la a IX-a. Preotul Efim, parohul Bisericii "Minunea Arhanghelului Mihail", spune că a avut ore în urmă cu doi ani, cu acordul şcolii. "Anul trecut nu am mai predat, deoarece puteam avea doar a şaptea sau a opta oră din program şi era foarte târziu, iar copiii erau foarte obosiţi", spune părintele Efim. El este încântat că din această toamnă va reveni la şcoală. A fost anunţat deja de conducerea gimnaziului că sunt ore.

În ceea ce priveşte materia propriu-zisă care se va preda la clase, preotul Efim spune că se va începe de la cunoaşterea lui Dumnezeu, cu principalele rugăciuni pentru copilaşii de şcoală primară şi studiul Micii Biblii. "Între timp vor fi şi sărbătorile, iar în preajma fiecăreia se vor pune întrebări şi vor fi răspunsuri pentru toţi copiii în parte", a precizat parohul din Susleni. Părintele Efim crede că vor exista momente educative foarte importante, mai ales pentru cei din clasele mai mari. "Sunt teme pe care le discutăm împreună, vorbim despre păcatul preacurviei sau despre alte păcate din amarul cărora deja încep să guste. Ei se pocăiesc mai apoi, dar dacă nu ştiu, au tendinţa să repete greşelile, iar Biserica vine în ajutorul lor, în educaţie şi mai departe să nu repete ce greşeli au făcut".

El nu îşi face probleme că vor exista părinţi care vor refuza să îşi înscrie copiii la disciplina Religie. "Nu am avut probleme cu părinţii până acum şi nici nu cred că o să fie. Satul Susleni este un sat de credincioşi creştin-ortodocşi şi, chiar dacă nu au timp să frecventeze mereu sfânta biserică, nu cred că vor fi probleme".

Bunicii îşi amintesc cu bucurie

Poate părinţii s-au reîntors mai greu către Biserică după 1990, dar bunicii elevilor din zilele noastre sigur nu au uitat că materia Religie era predată în perioada interbelică în toate şcolile. Tamara Ciobanu, mama unui băieţel de nouă ani, îşi aminteşte că "în perioada interbelică buneii şi părinţii au studiat în şcoală şi religia, fapt ce le-a ajutat să treacă cu demnitate ulterior prin multe cumpene". Astfel, de la 1 septembrie, în şcolile din Republica Moldova, disciplina Religie este trecută în orare. Aceasta va fi predată de către profesori care vor primi acreditarea comisiei speciale formată de Ministerul Educaţiei. Instruirea dascălilor va avea loc la mijlocul lunii septembrie, după cum susţine ministrul educaţiei Leonid Bujor. În cadrul discuţiilor desfăşurate pe tema predării religiei în şcoală şi rolul acesteia în societatea de astăzi, ministrul Bujor a menţionat că nimeni la momentul actual nu pune la îndoială rolul religiei în educaţia tinerii generaţii. Legislaţia naţională prevede predarea religiei în şcoală şi în conformitate cu aceasta, în anii anteriori, în instituţiile de învăţământ preuniversitar, a existat un curs de educaţie moral-spirituală, care a fost predat în clasele primare. În acelaşi timp, în clasele V-XII sunt predate cursuri opţionale, cum ar fi "Religia", "Istoria religiei", "Educaţia creştin-ortodoxă".

"În 2005 au avut loc discuţii similare despre introducerea religiei în şcoală. Au fost elaborate o programă şcolară şi manualele pentru clasele I-IV. Se vede că precedenta guvernare nu a avut dorinţa de a introduce această disciplină în şcoală, de vreme ce doar 120 de şcoli au acceptat religia ca obiect. Vom folosi acele manuale elaborate împreună cu Sinodul Bisericii Ortodoxe a Moldovei, alte materiale, cum ar fi cele pentru cursul "Educaţia moral-spirituală", dar şi experienţa acumulată în şcoli. Vom ţine cont şi de experienţa internaţională", a declarat Leonid Bujor.

Introducerea religiei ca materie obligatorie în programa de învăţământ a Moldovei a fost pe agenda discuţiilor Comisiei parlamentare pentru învăţământ şi mass-media încă din anul 1995. La vremea aceea, oficialii moldoveni au decis în defavoarea includerii religiei ca obiect de studiu pentru învăţământul preuniversitar.

De altfel, până în 1940, când după cei şapte ani de acasă, în care copilul afla de la părinţi primele noţiuni despre ceea ce e bine şi ce este rău, venea perioada şcolii, unde deja de la dascăli, concomitent cu însuşirea diferitor cunoştinţe, elevii primeau şi bazele învăţăturii creştine.

Exemplul României

Iniţiativa organizării orelor de educaţie religioasă în cadrul şcolilor din România a pornit imediat după Revoluţia din 1989, mai exact în luna ianuarie a anului următor. S-a avut iniţial în vedere un sistem de ore facultative în ciclurile preuniversitare, fără notarea elevilor. Programa era menită să ofere, conform fostului Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o alternativă nu doar faţă de "umanismul ateu" al vremurilor comuniste, ci şi faţă de un anume "umanism nihilist" care ar fi fost livrat şcolarilor după revoluţie.

Cu puţin înainte de începerea anului şcolar 1990-1991, între Ministerul Învăţământului şi Biserica Ortodoxă s-a semnat un protocol, prin care "educaţia moral-religioasă" era introdusă oficial în curriculumul şcolilor publice din ţară ca disciplină facultativă şi opţională, cu un conţinut ecumenic, predată de absolvenţii institutelor teologice din ţară.

Abia în 1995, odată cu adoptarea Legii învăţământului, s-a finalizat "oficializarea" educaţiei religioase în şcoli.

La acel moment, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, spunea: "Religia este parte integrantă a culturii europene, iar prezenţa acestei discipline în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un model românesc, ci un act de dreptate, bazat pe cultura europeană şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral-socială a elevilor".

http://www.ziarullumina.ro/articole;1359;1;44337;0;Religia-oficial-in-scolile-din-Republica-Moldova.html

marți, 27 iulie 2010

General Aviație Ing. VLADIMIR STÂNGACIU







La 16 decembrie 2002, ora 14.00, s-a stins din viata, in locuinta sa din Bucuresti,veteranul ofiterilor mecanici de aviatie - promotia 1927 - Generalul (r) ing. STANGACIU VLADIMIR.
Nascut la 21 Iunie 1907 in comuna BULAESTI Jud. Orhei, aproape de Nistru in Basarabia, si-a petrecut copilaria in partea de Nord Vest a Basarabiei, chiar langa malul Prutului - pe atunci granita de Est a Romaniei - in comunele Costesti si Susleni, tot in judetul Orhei.
Tatal invatator dar cu pregatire teologica, ambii parinti descendenti ai unor familiide preoti. Scoala primara a inceput-o in comuna Costesti si a terminat-o in comuna Susleni, unde tatal sau a fost mutat cu serviciul. Parintii au vrut sa-l pregateasca pentru a deveni preot dar nu au putut trece de incapatanarea micului Vladimir, care isi dorea alta profesie.
In anul 1918 a dat examen la liceul "B.P. Hasdeu" din Chisinau iar la 17 ani se inscrie ca voluntar la Reg. 3 Rosiori din Barlad. De aici este repartizat la Divizia de Mare, de la Constanta, cu gradul de sergent. In cadrul Diviziei face parte din echipajul canonierei "Lt. Dumitrescu". Cand acest vas este trimis in reparatie, sergentul Stangaciu este repartizat la Atelierul de Constructie a lui Nicolau, din Constanta. Acest Nicolau era socrul directorului de banca Gh. Georgescu, cel care a finantat constructia hidroavionului "Getta", dupa planurile ing. Radu Stoica.
Sosind ziua zborului pentru omologarea hidroavionului "Getta" - era in 15 August 1925 - de catre pilotul vestit Romeo Popescu, din partea Inspectoratului Aeronautic, mecanicul sergent Stangaciu era prezent langa hidroavion. Cum in acea zi mecanicul de bord care trebuia sa-l insoteasca in zbor pe pilotul receptioner a lipsit fiind bolnav, s-a creat o problema. Capitanul Romeo Popescu l-a intrebat pe serg. Stangaciu Vladimir daca are curajul sa zboare cu el, intrucat sergentul mecanic stia totul despre hidroavion intrucat luase parte la constructia acestuia. Stangaciu a fost de acord si astfel a executat primul zbor din viata sa, cu cel mai renumit pilot al acelui timp, din Romania; era 15 August 1925 si tanarul Vladimir avea 18 ani iar hidroavionul acesta avea sa-l marcheze pe Stangaciu de-a lungul vietii si activitatii sale.
Trebuie sa precizam ca zborul acestui hidroavion "Getta"/Radu Stoica era zborul primului hidroavion construit in Romania... de remarcat!
Tot la aceasta varsta serg. mecanic Stangaciu Vladimir, la recomandarea Lt.Comandorului mecanic PETRESCU ION, seful Atelierului Arsenalului Aeronautic de la Cotroceni-Bucuresti (ce fusese prezent la zborul de omologare al hidroavionului "Getta"), s-a prezentat la Scoala Speciala pentru Aviatie de la Cotroceni (mai tarziu purtand numelede Scoala Ofiteri de Aviatie - S.O.Av.). In urma examenului depus este declarat admis iar peste doi ani, la 1 Iulie 1927 este avansat sublocotenent mecanic. (In primul an de laavansarea ca Slt. mecanic denumirea era de "Ofiter Mecanic clasa a III-a).
Dupa avansare a fost repartizat la Grupul de Aviatie de la Constanta, unde activeaza pana in anul 1942 - bineinteles ca aceasta perioada cuprinde si timpul detasarilor de scurta durata catre alte unitati.
Grupul de Aviatie in anul 1930 se transforma in Flotila de Hidroaviatie; in aceasta Flotila Vladimir Stangaciu este avansat grad dupa grad, avand mari realizari profesionale, inca din 1928 el fiind ofiter mecanic sef, mecanic navigant si sef al serviciului tehnic. Unan mai tarziu, in 1929 - luna Mai, este prezent la sosirea Escadrilei de hidroavioane italiene, care se intorcea de la Odessa, condusa de catre Maresalul av. Italo Balbo (vezi articolul din "Orizont Aviatic" nr.2/Dec.2002). Escadra era formata din 35 de hidroavioane S-55, doua hidroavioane S-59 Bis si un hidroavion trimotor CANT, de transport; a fost cea mai mare formatie de hidroavioane din toate timpurile, care ne-a vizitat tara...
In 1931 face parte din comisia de receptie si omologare, in Italia, la Uzina S.I.A.I.din SESTO CALENDE, de pe malul lacului Maggiore, unde Statul Roman comandase: 14 hidroavioane de recunoastere S-62 Bis, 7 hidroavioane de bombardament si torpiloare SAVOIA S-55 si 6 hidroavioane pentru scoala si antrenament SAVOIA S-56.
In luna August, anul 1932, cu ocazia transportului hidroavionului S-62 Bis, in calitatea mecanicului de bord (pilot Cpt.av. BORCESCU GH.) au amerizat la PORTO ROZE, pentru alimentare. In timpul incercarii de pornire a motorului s-a produs o explozie in urma careia Stangaciu a fost grav ranit, fiind spitalizat o perioada de trei luni in Italia.
In anul 1935 participa la un raid cu hidroavionul S-55 in calitate de mecanic bord si pilot secund, pe ruta Constanta - Istambul - Atena - Constanta. In perioada 1936-1938 face parte din comisia de receptie si control pentru hidroaviatie (amfibie) de la I.A.R. Brasov, iar in Ianuarie 1942 este detasat la Flotila 1 Vanatoare Pipera, ca sef al serviciuluitehnic. Tot in acest an este detasat, in calitatea de ajutor tehnic al comandantului, la Centrul de pilotaj (militar) de la Zilistea-Boboc (Buzau). Aici raspunde de avioanele iesite dinreparatiile facute de catre o sectie a Fabricii ICAR-Bucuresti.
Dupa mersul vremii, razboiului si perindarilor, il regasim la Turda-Balomir-Luncani, raspunzand de reparatiile avioanelor de lupta, iar in 1946, facand parte din Divizia Aviatie Bucuresti, in cadrul serviciului tehnic, este trecut in rezerva conform Legii 433, cu gradul de Lt.Colonel. Tot acum (1946) este numit sef al Atelierului pentruconstructia avioanelor Fieseler Storch, in cadrul Fabricii ICAR Bucuresti.
In 1948 trece la Compania (Societatea!) TARS, in functia de director al atelierelor de reparatii iar la 18 Sept. 1954, odata cu infiintarea Companiei TAROM, este numit AICI Director general. Si intre 1956-1960, Vladimir Stangaciu a predat, in cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, cursul de "aparate de bord".
Pentru activitatea depusa a fost decorat cu: Virtutea Aeronautica cu Spade, clasa Crucea de Aur, Coroana Romaniei, Steaua Romaniei, Crucea de Razboi (cehoslovaca), Coroana Italiei clasa Cavaler si alte medalii si distinctii.
La inmormantarea, din ziua de 18 Dec. 2002, de la cimitirul Progresul - Bucuresti (ce nume de cimitir! - n.n.), in frumoasa zi de iarna, au fost prezenti: Rodica - fiica decedatului (Gl.av. Vladimir Stangaciu), trei vecini si subsemnatul !... In zilele dinaintea inhumarii am anuntat sediul central al veteranilor de razboi, conducerea A.R.P.I.A., sase dintre veteranii piloti ai TAROM-ului, DAR NIMENI DINTRE ACESTIA NU AU FOST PREZENTI !... Murise cel mai vechi mecanic de hidroavioane, care a luat parte la dezvoltarea hidroaviatiei Romaniei! Murise mecanicul care a luat parte la primul zbor al unui (si prim) hidroavion construit in Romania ! Murise unul dintre Directorii TAROM-ului ! Murise un General Aviator, la varsta de 95 de ani !: NU-TI VINE SA CREZI ASA CEVA !
Cu cateva zile inainte (de tristul eveniment) am primit un "telefon" de la fiica sa Rodica (care locuieste aproape de mine), solicitandu-ma (la dorinta expresa a tatalui ei) sa il vizitez spre a sta de vorba inainte de a muri (o stia...). Cateva zile l-am vizitat, am vorbit si am imprimat pe banda discutiile noastre (mai mult marturiile sale) despre aviatia noastra romaneasca... MACAR ATAT !
Aviator, antrenor emerit aviatie,
CONSTANTIN MANOLACHE

http://www.virtualarad.net/orizont_aviatic/februarie_2003/articol2/articol_2.htm

Strugure de poamă sau groapa de gunoi pe harta Uniunii?

De mai bine de 10 ani, fostul depozit de pesticide din satul Susleni, raionul Orhei, este gazda pentru cereale, precum grau, porumb, seminte de floarea-soarelui, legume si alte produse comestibile. Este de remarcat faptul ca astfel de depozite sunt surse importante de poluare, respectiv peretii, podelele, materialele si terenurile aferente sunt contaminate. Potrivit unei analize efectuate de Inspectoratul Ecologic de Stat, pe o raza de 5 metri in jurul acestora, concentratiile de contaminare depasesc de 10 ori valorile admisibile. Prin urmare, chiar si o persoana care a trait departe de aceste chimicale se poate imbolnavi, ele raspandindu-se prin intermediul aerului, apei si solului. Problema insa, se agraveaza atunci cand intervine factorul uman, care neglijeaza efectul periculos al acestora.

Introducere in problema
Depozitele de pesticide au fost construite in Republica Moldova inca in perioada sovietica. In anii ’50-’90 ai secolului trecut, in tara noastra au fost utilizate circa 560 mii tone de pesticide. Multe persoane care intrau in contact permanent cu chimicalele nu cunosteau riscurile la care erau expusi si nu respectau nici cele mai elementare norme de protectie. La inceputul anilor ’90, existau aproximativ 1000 de astfel de depozite. Din cauza acestora, s-a majorat numarul copiilor cu diferite malformatii congenitale, iar o mare parte dintre persoanele expuse la pesticide s-au imbolnavit grav, murind de cancer. Dupa declararea independentei Republicii Moldova, unele depozite de chimicale au ramas fara stapan, fiind devastate si distruse de catre oameni, iar altele au fost impartite cotasilor drept cota valorica.
Pana in anul 2003, pe teritoriul Republicii Moldova erau dispersate peste 3000 tone de pesticide inutilizabile si interzise, printre care si cele din clasa poluantilor organici persistenti. Potrivit expertului in domeniul chimiei organice, Tatiana Stratulat, substantele chimice se pot acumula in organismul uman pe parcursul intregii vieti. Reactiile apar in dependenta de doza chimicalelor, de gradul de toxicitate al acestora si timpul de manifestare.

Cazul Susleni
Satul Susleni din raionul Orhei este unul dintre cele 2000 de localitati din Republica Moldova afectate grav de pastrarea substantelor toxice intr-un asemenea depozit. Astfel, durata medie de viata in Susleni constituie 60 de ani, majoritatea oamenilor fiind bolnavi.
Pana nu demult, proprietarul depozitului de chimicale, Nicolae Randovschi, stoca in incaperea respectiva produse cerealiere pe care le comercializa localnicilor. Acum, din spusele unor sateni, acesta a inceput constructia unei cladiri, la a carei zidire utilizeaza materialele de constructie provenite din demolarea respectivului depozit.
„Constructia a inceput acum doi ani. De la bun inceput am atentionat asupra faptului folosirii materialelor de constructie din daramarea depozitului de pesticide. Procesul de demolare nu este vizibil din exterior, fiindca se face prin daramarea peretilor interiori. Am adresat numeroase scrisori diferitor instante pentru a cere stoparea constructiei. Documentatia care-i permite proprietarului sa inalte aceasta casa este falsa. El are o persoana influenta in Chisinau care ii ofera protectie. Imi este frica pentru viata copiilor si nepotilor mei. Acum, satenii isi dau seama de pericolul la care se expun si nu mai procura produse cerealiere de la Randovschi, dar, acum cativa ani, majoritatea oamenilor se aprovizionau de la el”, ne-a declarat Elena Buruiana, locuitoarea satului Susleni.
In replica, proprietarul depozitului de pesticide ne-a asigurat ca materialele folosite la constructie nu sunt toxice si, respectiv, nu dauneaza vietii oamenilor.
„Cladirea depozitului nu este demolata. Nu am luat nicio caramida de acolo. Este proprietatea mea si pot tine acolo ce vreau, chiar si cereale. Elena Buruiana se revolta din alt motiv. Locul unde construiesc aceasta casa, il dorea ea. Dupa demararea constructiei, dansa a inceput sa expedieze scrisori pe la diverse instante. Mai mult, femeia aceasta nu are niciun act care dovedeste faptul ca materialele de constructie sunt toxice. Am proiectul, decizia primariei si toate actele care imi permit sa continui constructia”, a mentionat Randovschi.
Seful adjunct al Sectiei inspectare sol, deseuri si substante chimice din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, Constantin Mogoreanu, a declarat ca nu cunoaste nimic despre acest caz, dar a confirmat faptul ca depozitele de pesticide sunt foarte toxice atat pentru oameni, cat si pentru mediul inconjurator.
„Nu am primit niciun semnal. Daca spun colegii mei ca depozitul nu a fost demolat, inseamna ca asa si este. Faptul ca depozitele de pesticide sunt foarte toxice nu este un secret. Toti stiu acest lucru. Mai mult, materialele de constructie pe care oamenii le fura de la aceste depozite, pentru a-si face diferite constructii pe langa casa, sunt foarte periculoase. In Moldova au fost cazuri in care au murit oameni care au fost in contact cu asemenea materiale de constructie. Acele caramizi sunt toxice si nici o prelucrare nu poate scoate din ele substantele chimice”, a conchis Mogoreanu.

Disperare la Susleni

Două cariere de piatră au transformat viaţa localnicilor din satul Susleni, raionul Orhei, într-un adevărat coşmar. Zeci de camioane de mare tonaj, încărcate până la refuz cu bolovani, se deplasează zilnic pe şoseaua din centrul satului.

http://www.jurnaltv.md/ro/news/disperare-la-susleni-126293/